ISSN 2457 - 3973

Liberalii din Bicaz au participat la ecologizarea lacului Izvorul Muntelui

Liberalii din orașul Bicaz, sub coordonarea prim-vicepreședintelui filialei județene, George Lazăr, au participat la sfârșitul săptămânii trecute la o acțiune de ecologizare a lacului Izvorului Muntelui.

Acțiunea generală de ecologizare a lacului și a malurilor a fost organizată de Asociația ”Sens Civic”, al cărei președinte este liberalul Andrei Carabelea, și Act For Tomorow.

”Împreună cu colegii liberali din Bicaz, consilierii locali Mihăiță Istrate, Claudiu Mărăscu, Iulian Mătasă și Viorel Ursu, am participat la acțiunea de ecologizare a lacului Bicaz. Mă bucur că există implicare și oameni care își doresc să facă lucruri frumoase. Bicazul poate deveni, cu sprijinul oamenilor implicați, un oraș frumos care să atragă turiști, un pol al dezvoltării zonale. Zona Bicazului poate deveni Mica Elveție. Felicitări organizatorilor, tuturor voluntarilor și bicăjenilor care s-au implicat”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Neamț, George Lazăr.

”Capturile” realizate în urma ecologizării au fost substanțiale. Zeci de saci cu gunoaie lăsate în urmă de oameni certați cu bunul simț au fost strânși de voluntarii care au participat la acțiune.

Read Previous

Trei braconieri din Hangu, ”săltați” din trafic de polițiști

Read Next

Un cartier din Tîrgu Neamț rămâne toata săptămâna fără apă în timpul zilei

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *