Soferul unui autoturism a ajuns joi seara la spital după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un parapet în Bicaz Chei, și apoi a luat foc.
Bărbatul a reușit sa iasă singur din masina înainte ca aceasta sa fie înghițita de flăcări.
La fața locului s-au deplasat pompierii care au stins incendiul.
„Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț cu o autospecială de stingere sunt la o misiune de stingere a unui incendiu la un autoturism, produs ca urmare a unui accident rutier. Un autoturism a intrat într-un parapet, în localitatea Bicaz Chei, spre Lacu Roșu. La locul indicat s-a deplasat și SVSU Bicaz Chei. Incendiul a fost localizat și lichidat. Șoferul autoturismului a fost preluat de echipajul SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.