ISSN 2457 - 3973

Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie”

Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie”, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, proiect ce se ridică la 50 de milioane de euro

Strategia urmărește creșterea accesului elevilor defavorizați la învățământul superior. În același timp, o bună parte din fonduri se vor aloca și pentru combaterea abandonului școlar.

Consider și voi considera mereu că educația trebuie să fie o prioritate, iar acest lucru este prevăzut în programul meu de guvernare locală, pe care am de gănd să-l aplic din postura de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Reducerea abandonului școlar, sprijinirea eleviilor din mediile defavorizate, dar și pe cei care vor să continue studiile în universitățile din țară, precum și crearea de Campusuri pentru Învățământul Dual, toate acestea fac parte din proiectele mele pentru județul Neamț.

Educația are prioritate pentru Neamț!

Articolul anterior

APA SERV anunţă prelungirea lucrărilor la magistrala de aducţiune

Articolul următor

Percheziţii ale poliţiştilor din Neamţ la false măicuţe care ofereau servicii ritualice on-line

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular