Artişti români pentru artişti ucraineni, la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Un minor în vârstă de 15 ani, din Neamţ, a fost reţinut de poliţişti pentru tâlhărie.
„Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce minorul de 16 ani, din Roman, se deplasa pe o stradă din aceeași localitate, ar fi fost abordat de doi minori, care l-ar fi împins și i-ar fi solicitat telefonul mobil, însă acesta s-ar fi opus, moment în care unul dintre minori, în vârsta de 15 ani, din Roman, i-ar fi luat telefonul mobil din buzunar, ulterior părăsind locul faptei. De asemenea, bunul sustras a fost recuperat de polițiști, fiind restituit persoanei vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Minorul în vârstă de 15 ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.