Ministrul Şerban: Contract de supervizare pentru cel mai dificil lot din A8
În noaptea de 12 mai, în jurul orei 02:00, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au interceptat un autoturism care circula pe strada Orhei.
La volan a fost identificat un minor în vârstă de 16 ani, din localitatea Petricani.
În urma verificărilor efectuate pe loc, agenții au stabilit că adolescentul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cheile mașinii, sustrase de la părinte
Cercetările au scos la iveală un detaliu (ne)așteptat.
Autoturismul aparține tatălui minorului.
Profitând de faptul că părintele său dormea, tânărul a sustras cheile și a plecat la plimbare prin oraș.
Polițiștii au procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto. Rezultatul a fost negativ, confirmând că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.
Dosar penal pentru două infracțiuni
Oamenii legii au luat măsuri imediate în acest caz.
Pe numele tânărului de 16 ani a fost întocmit un dosar penal.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.








