Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Un motociclist în vârstă de 57 ani, din Galați, a fost rănit grav în urma unui accident care s-a produs joi pe drumul național Piatra Neamț – Roman, în localitatea Dulcești.
Potrivit polițiștilor rutieri, motociclistul a fost acroșat de un autoturism care venea din sens opus.
”Autoturismul era condus din sens opus de către un bărbat de 57 de ani, din Roman, care ar fi efectuat viraj la stânga fără să se asigure. Din impact, a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, căruia i s-au acordat îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. În celalalat caz, testarea nu a fost posibilă din cauza leziunilor suferite”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul șef adjunct Robert Costan.
Motociclistul a fost adus la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț însă pentru că leziunile suferite sunt foarte grave a fost transferat la Iași cu elicopterul SMURD.
Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.









