Daniel Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț și președinte ales al Consiliului Județean, a lansat o campanie umanitară pentru sprijinirea românilor afectați de inundațiile din sudul Moldovei.
„Inundațiile au lăsat în urmă familii devastate, oameni care au pierdut totul. Oricare dintre noi ar putea fi în situația lor. Trebuie să fim solidari și să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie”, transmite Daniel Vasilică Harpa.
Președintele PSD Neamț face așadar un apel din suflet către colegii săi și către toți oamenii de bine din județul Neamț, pentru a se mobiliza și a sprijini victimele acestei tragedii.
Campania se axează pe colectarea de alimente neperisabile – conserve, făină, ulei, orez, zahăr, apă îmbuteliată etc – precum și bunuri gospodărești, cum ar fi pături/haine în stare bună, produse de igienă și de curățenie ș.a.
Campania se desfășoară în perioada 17-25 septembrie.
Există puncte de colectare în întreaga rețea de organizații PSD din județ, inclusiv la sediul PSD Neamț, situat în Piatra Neamț, pe bvd. Republicii, nr. 17, bl. A1.
Donațiile vor fi gestionate de echipa organizatorică și trimise către zonele afectate de inundații, la finalul campaniei.
„Vă încurajez să dovedim, încă o dată, solidaritatea, spiritul creștin și umanitatea nemțenilor – valori pe care le-am arătat în multe alte momente dificile”, a adăugat președintele Harpa.
Dacă puteți să ajutați și doriți mai multe informații despre campania “NEAMȚUL SPRIJINĂ SUDUL MOLDOVEI!”, vă rugăm să apelati numărul de telefon 0722 330 964.
Mulțumiri tuturor celor care deja au donat în cadrul campaniei “NEAMȚUL SPRIJINĂ SUDUL MOLDOVEI” și sperăm ca ajutorul nostru, al nemțenilor, să fie cu folos pentru semenii noștri!
Echipa de comunicare a PSD Neamț