Un autoturism a ars ca o torță, joi, într-o parcare din cartierul Dărmănești a municipiului Piatra-Neamț.
La fața locului au sosit pompierii care, în ciuda intervenției, nu au reușit să mai salveze nimic.
”Ca urmare a unui apel la 112, pompierii pietreni au intervenit cu o autospecială pentru stingere apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în municipiul Piatra-Neamț. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui autoturism parcat pe strada Nicolae Iorga. Acesta a ars in totalitate. Incendiul s-a propagat și la un autoturism parcat in imediata vecinătate. Proprietarul acestuia, cu ajutorul stingătorului din dotare a stins incendiul care se manifesta la partea din spate a autoturismului ( aripă dreapta, spoiler dreapta, stop dreapta)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.
Pompierii au stabilit că scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.