O remorcă plină cu fân a fost cuprinsă de un incendiu, în mers, pe drumul naţional DN 15B în comuna Vânători-Neamţ.
La faţa locului au venit pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ.
„Incendiul se manifesta cu flacără deschisă la fânul din remorcă. La ajungerea forțelor de intervenție autoutilitara care tracta remorca a fost îndepărtată. Pompierii au localizat și lichidat incendiul în urma cărui a ars aproximativ o tonă de fân. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind frecarea”, a declarat locotenentul Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Din fericire nu au fost victime.
Pe timpul intervenției, traficul rutier a fost blocat.