O tânără din Târgu-Neamț ar fi încercat să se sinucidă într-un accident rutier

O tânără din Târgu-Neamț ar fi încercat să se sinucidă, joi, într-un accident rutier.

Aceasta este concluzia martorilor și a oamenilor care o cunosc pe tânăra.

Cert este că femeia în vârstă de aproximativ 28 de ani, aflată la volanul unei mașini, a părăsit partea carosabilă, a lovit un branșament de gaz și a intrat într-un post transformare electric.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că în urma producerii evenimentului rutier, conducătoarea autoturismului a rămas încarcerată.

„Imediat pompierii au acționat, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialelor, pentru scoaterea victimei din autoturism. Aceasta a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la Centrul de Primiri Urgențe Târgu Neamț”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, locotenentul Irina Popa.

„Din cercetări preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, de 28 de ani, din Târgu-Neamț conducea un autoturism, din direcția Târgu-Neamț spre Timișești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil, după care și-ar fi continuat deplasarea, pe o distanță de aproximativ 500 de metri, acroșând un branșament de gaz și intrând în coliziune cu un post de transformare electric. Aceasta a fost testată pasiv cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilitii, cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, subinspectorul Ramona Ciofu.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Concomitent cu acțiunile pentru salvarea victimei, pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.La fața locului au fost solicitate și echipe de intervenție de la operatorii de furnizare a gazelor si energiei electrice, pentru remedierea defecțiunilor.

Articolul Anterior

Preşedinta PSD Piatra-Neamţ, Florentina Moise: Primarul a adus parfum de Bollywood pe străzile din oraş….

Articolul Următor

Bărbat din Piatra-Neamţ, găsit înecat în râul Bistriţa, la Dumbrava Roşie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite