Premieră la Piatra-Neamţ: primii voluntari SVSU din istoria oraşului! Iată cine sunt!
Oana Pellea, Coca Bloos şi Horaţiu Mălăele vor primi stele pe Aleea Personalităţilor din faţa Teatrului Tineretului.
Totodată, vor mai fi dezvelite stele pentru Ana Ciontea, Ioana Pavelescu, Mircea Rusu şi Paul Chiribuţă, în cadrul unor ceremonii programate vineri şi sâmbătă.
Pietrenii sunt invitaţi să participe la aceste ceremonii din faţa Teatrului Tineretului, unde vor avea ocazia să interacţioneze cu actorii care vor primi stele.
Totodată, vineri (7 noiembrie), de la ora 20:00, Teatrul Tineretului va organiza Gala Actorilor, la care vor fi prezenţi toţi actorii menţionaţi mai sus.
Gala va fi prezentată de Tamara Constantinescu (actriță, lector universitar și critic de teatru), care va modera o conversație atât între invitați, cât și cu publicul prezent.
Gala Actorilor este un eveniment în cadrul celei de-a 36-a ediţii a Festivalului de Teatru Piatra Neamț.
Rezervarea locurilor se poate face la Agenția teatrală, pe baza unei donații de minim 50 de lei.
Suma colectată va fi donată Asociației de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul” Piatra-Neamț.
Aleea Personalităţilor este o iniţiativă a primarului municipiului Piatra-Neamţ, Adrian Niţă.
Prima stea îi aparţine actriţei Maia Morgenstern şi a fost dezvelită luni (3 noiembrie), în prezenţa artistei.







