Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Opt persoane au fost implicate, marți, într-un accident rutier care s-a produs în comuna Bălțătești.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD).
„În evenimentul rutier au fost implicate 8 persoane care se aflau în două autoturisme, o autoutilitară și un autotren. Doar un bărbat de 57 de ani, conducătorul autoutilitarei a fost asistat medical de echipajul SMURD la locul evenimentului„ a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă.









