Orașul Roznov a fost invadat, sâmbătă, de lalele liberale. Evident că metafora face referire la acțiunea pe care echipa PNL Roznov a avut-o sâmbătă, în preambulul Zilei Internaționale a Femeii.
Liberalii roznoveni au fost prima dată la Căminul pentru Persoane Vârstnice din localitate.. Aici au oferit flori și mărțișoare tuturor doamnelor de aici, mame și bunicile noastre, care au izbucnit în lacrimi.
Apoi au luat ”la periat” toate străzile orașului, piața, magazinele sau farmaciile. Nici o doamnă sau domnișoară nu ”a scăpat” de felicitările venite din partea echipei condusă de Lică Pavăl, însoțit de Ciprian Stan, Vasile Socea, Nicolae Bubu Ursache, Florin Pughineanu sau Cătălin Căpățână.









