Restructurările de la CJ Neamţ s-au transformat în … angajări de consilieri personali
Data alegerilor locale a fost adoptată prin lege de Parlament după ce Senatul a aprobat, marți, iar Camera Deputaților, miercuri, proiectul de lege.
Astfel, românii se vor prezenta la urne pe 27 septembrie 2020 pentru a-și alege primarul, președintele de Consiliu Județean – ambele prin vot uninominal – și consiliul local și cel județean – pe liste de partid, alianțe electorale sau politice și independenți.
Legea va merge spre promulgare la președitele Klaus Iohannis care a declarat, miercuri, că alegerile locale se pot desfășura în septembrie.
„Dacă respectăm aceste norme simple – purtarea măştii, distanţa – putem să mergem să alegem autorităţile locale. Procedural nu evenimentul de alegere sau de votare în sine este problematic, ci campania. Cu siguranţă, campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. Nu pot să îmi imaginez să facem mari adunări populare, indiferent când vom avea alegeri în cursul acestui an. Vom avea campanii mai degrabă pe mediul online sau la TV. Este o provocare şi pentru politicieni şi pentru partidele politice, dar procesul de votare în sine se poate organiza dacă se respectă toate normale”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Calendarul alegerilor locale va fi următorul:
– pe 2 august va fi constituit Biroul Electoral Central.
– pe 8 august vor fi constituite birourile electorale de circumscripție
– alianțele electorale și candidaturile pot fi înregistrate din 8 august până pe 18 august
– pe 24 august vor fi anunțate candidaturile care au rămas definitive
– campania electorală va începe pe 28 august și se va încheia pe 26 septembrie, la ora 07.00.
– alegerile locale se desfășoară pe 27 septembrie iar secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 și 21.00