ISSN 2457 - 3973

Parteneriat în sprijinul copiilor din centrele de plasament din Neamț

Preşedintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a anunțat vineri semnarea unui parteneriat cu Fundația Hope and Homes for Children Romania, care vine în sprijinul copiilor din centrele de plasament.

“Astazi am mai facut un pas in demersul meu de a reduce numarul de copii institutionalizati din judetul Neamt. Copiii si tinerii de la Centrul de Plasament Elena Doamna din Piatra Neamt vor incepe o viata noua, intr-un loc pe care il pot numi “acasa”, prin intermediul unui parteneriat incheiat de Consiliul Judetean Neamt, prin Directia Judeteana de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si fundatia Hope and Homes for Children Romania. In cadrul intalnirii de astazi cu managerul de operatiuni pe Romania al HHC, Radu Tohatan, directoarea DGASPC Neamt, Cristina Pavaluta si Judith Kristian, formator manager de proiect Neamt am stabilit ca anul acesta sa demaram constructia a doua dintre cele patru case de tip familial pe care le vom ridica in judet si care urmeaza sa gazduiasca 48 de copii din centrul Elena Doamna”, a declarat Ionel Arsene.

Preşedintele CJ Neamț a adăugat că parteneriatul incheiat intre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Neamt si Fundatia Hope and Homes for Children Romania consta in participarea comuna la prevenirea separarii copilului de familie, reducerea numarului de copii institutionalizati prin reintegrarea lor si totodata sprijinirea tinerilor institutionalizati care parasesc sau pot parasi sistemul de protectie speciala, pentru viata independenta.

“Închiderea centrului și mutarea copiilor într-un mediu cât mai apropiat de o familie este un pas dintr-un proces foarte amplu pe care îl desfășurăm la Neamt împreună cu partenerii noștri. Procesul de dezinstituționalizare al copiilor este avansat, există deja o înțelegere a rostului reformei, există pricepere și capacitate de intervenție în sprijinirea familiilor vulnerabile și a tinerilor care ies din sistem”, a mai spus Ionel Arsene.

Articolul anterior

Control judiciar pentru deputatul Munteanu

Articolul următor

A doua ediție a Festivalului Dacic de la Piatra Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *