Percheziţii DNA la fostul șef de la Permise Neamț. Acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă

Procurorii DNA Bacău l-au pus sub control judiciar pe fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Neamț.

Este vorba de comisarul-șef Lucian-Nicolae Gabur, care, cel mai probabil ştiindu-se cu „musca pe căciulă”, s-a pensionat pe 11 septembrie 2026.

Măsura a intrat în vigoare la data de 23 octombrie 2026, după ce anterior, pe 22 octombrie, ofițerul fusese reținut pentru 24 de ore.

Ancheta vizează săvârșirea a 3 infracțiuni de trafic de influență și 4 infracțiuni de luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai – septembrie 2026, fostul șef al serviciului ar fi primit de la mai multe persoane sume cuprinse între 400 de euro și 3.500 de lei.

În schimbul banilor le-ar fi promis că va interveni pe lângă examinatorii din subordine pentru a-i declara admiși la proba practică pe unii candidați indicati.

De asemenea, în perioada aprilie – august 2026, acesta ar fi primit sume între 200 de lei și 100 de euro pentru a programa cu prioritate candidați la traseu.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe 22 octombrie, anchetatorii au găsit și ridicat de la locuința inculpatului suma de 10.500 de euro, în vederea instituirii sechestrului asigurător.

Cauțiune de 50.000 de lei și interdicții severe

Pentru a rămâne sub control judiciar, inculpatul este obligat să achite până la data de 30 octombrie 2026 o cauțiune în valoare de 50.000 de lei.

Pe parcursul celor 60 de zile, comisarul-șef are interdicția de a părăsi țara fără acordul procurorilor, de a comunica cu persoanele din dosar și de a se deplasa la sediul S.P.C.R.P.C.Î.V. Neamț.

Totodată, acestuia i s-a interzis să mai desfășoare activități de funcționar public în legătură cu obținerea permiselor sau înmatricularea vehiculelor.

Nerespectarea cu rea-credință a acestor obligații poate duce la înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

În cauză, cercetările continuă și față de alte persoane, cu sprijinul DGA și al Biroului Operațiuni Speciale Bacău.

Articolul Anterior

CONAF la Piatra-Neamţ: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite