17 ianuarie 2025

ISSN 2457 - 3973

Peste 100 tone de plante furajere au ars într-un incendiu la Pânceşti

Pompierii au fost solicitați să intervină în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Ciurea, comuna Pâncești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere (din care una de la Punctul de lucru Poienari) și o ambulanță SMURD și voluntari din cadrul SVSU Pâncești.

„Incendiul se manifesta într-o cameră a unei locuințe și la un stog de plante furajere, cu posibilitatea propagării la o altă locuință din gospodărie și la o anexă gospodărescă în care erau depozitate lemne de foc și fân. Forțele de intervenție au localizat  incendiul în limitele găsite. Au ars bunuri materiale din interiorul camerei (o ladă frigorifică, tâmplăria unei ferestre etc) și aproximativ 100 tone de plante furajere”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Scurtcircuitul electric este cauza probabilă de producere a incendiului.

Misiunea a fost de durată, datorită cantității mari de plante furajere si condițiilor meteo (vânt). Încă se lucrează pentru lichidarea incendiului.

Articolul anterior

Eveniment caritabil la VIBE Piatra-Neamţ. „În pași de dans dăruim speranță pentru Octav!”

Articolul următor

Accident rutier lângă Târgu Neamț. S-a izbit cu mașina de un gard.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *