ISSN 2457 - 3973

ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE – 200 ani! Iată mesajul conducerii IPJ Neamţ!

Semnificația zilei de 25 martie, pe lângă însemnătatea sărbătorii creștine a „Bunei Vestiri”, se împletește cu semnificația specială a atestării documentare a înființării Agiei (poliției), prin înmânarea steagului de către domnitorul Dimitrie Ghica, în ziua de 25 martie 1822.

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț s-a desfășurat ședința festivă, de avansare în gradul profesional următor a polițiștilor din cadrul inspectoratului.

115 ofițeri și agenți de poliție au fost avansați la împlinirea stagiului minim în grad profesional, iar 20 de polițiști, dintre care 4 ofițeri și 16 agenți, care s-au evidențiat în mod deosebit în activitatea de poliție, au fost recompensați cu avansarea în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim.

Totodată, la ceas aniversar, conducerea Inspectoratului de Poliție Județan Neamț transmite următorul mesaj:

De Ziua Poliției ne gândim inevitabil la oameni. 

Ne gândim la cei care, indiferent de zi, de oră, de sărbătoare, își îmbracă în grabă uniforma și fug … fug pentru a aduce liniștea, acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Ne gândim la toate mămicile, copii, bunicii, pe care un polițist i-a salvat dintr-o situație grea, cărora le-a redat încrederea și, nu de puține ori, speranța.

Ne gândim la colegii, care au învățat să facă puzzle din probe, ai căror ochi au căpătat un defect, vederea în detaliu, și care restabilesc cursul firesc al lucrurilor, dovedind că binele învinge răul.

Ne gândim la chipurile pline de bucurie ale părinților, în brațele cărora, un polițist, a redat un pui de om.

Ne gândim și la durerea pe care cu atât de multă dârzenie, o plimbă un polițist de-a lungul zilei… atunci când anunță un părinte, un frate, o soție că cel drag nu mai este.

Ne gândim la încălțămintea ce devine incomodă și la picioarele cu bătături, după o misiune care se prelungește, câteodată nebănuit de mult.

Ne gândim și la colegii, care ne sunt sprijin, cei a căror muncă ne conduce pașii spre misiuni reușite.

Ne gândim la durerea pe care o resimțim atunci când unul dintre colegi ne părăsește… și cum de multe ori ne ascundem lacrimile, pentru a părea dârji în fața celorlalți, atunci când sufletul ne plânge. Vă purtăm în inimă în permanență și nu v-am uitat!

Ne gândim și la cei ce au ales să greșească și ne-au lăsat tuturor o misiune grea … aceea de a dovedi tuturor că Poliția nu este ca ei.

Ne gândim la cei dragi nouă… la familiile noastre… la cei cărora le dăruim, de multe ori, mai puțin decât ar merita. Vă mulțumim pentru că ne sunteți sprijin!

Ne gândim și la cei ce pășesc în urma noastră, la cei în inima cărora abia a înmugurit dorința de a deveni polițist. Suntem datori să le lăsăm o moștenire și un ideal!

La mulți ani, dragi colegi! Voi sunteți Poliția Română!

Din păcate, condițiile meteo nu ne-au permis să ne bucurăm de întâlnirea cu dumneavoastră în cadru festiv, dar, vom continua să celebrăm această zi fiind la datorie.

Articolul anterior

Anunț de condoleanțe din partea CJ Neamț

Articolul următor

Deputatul PNL Mara Calista – proiect de lege care prevede un sistem echitabil de impozitare a pensiilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.