Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost prezent, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț unde a verificat stadiul lucrărilor de reabilitare. Președintele CJ Neamț nu a fost mulțumit de ritmul cu care se desfășoară acestea și a solicitat ”un ritm mai susținut și mai multă eficiență” astfel încât reabilitarea să fie finalizată cât mai repede.
”Am convocat săptămâna viitoare o întâlnire de lucru cu reprezentanții unității spitalicești pentru a stabili programul acțiunilor de reabilitare și termene clare ce vor asigura finalizarea la timp a lucrărilor”, a spus Ionel Arsene.
Președintele CJ Neamț s-a întâlnit și cu șefii de secții dar a discutat și cu pacienții despre condițiile din spital și modul în care sunt tratați.
”Am asigurat cu acest prilej conducerea spitalului că vom debloca în perioada următoare posturile și vor putea fi scoase la concurs posturile pentru medici, asistente și infirmiere. Cu toții trebuie să avem în vedere că trebuie să lucrăm în interesul cetățenilor și pentru binele lor. Aceasta trebuie să fie motivația noastră și sper ca toți cei cu care colaborăm să înțeleaga acest lucru. Mă bucur să văd că, deși se află la conducerea unității de doar două luni, domnul Liviu Negelschi a reușit să îmbunătățească situația spitalului, cel puțin în plan organizatoric”, a mai spus Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.
sursa foto: facebook Ionel Arsene
Un comentariu
Cu un inginer la serviciul tehnic care nu are habar decât cum sa se răzbune si sa fure pentru el!!! Care este profund depășit profesional,care lucrează numai cu firmele agreate numai de dumnealui,fara a respecta procedurile de achiziții publice și de a găsi diverse căi de a ciupi ceva ca sa le fie bine!!!! Un om găsit vinovat de sume de banii intrate în buzunarele băieților deștepți și implicit dumnealui de către curtea de conturi 100 000 lei prejudiciu ce urmează să fie……recuperat de către spital din salariul propriu! Un om ce reprezintă spitalul în lucrări dar care profesional este profund depășit,dar bun în ași îndeplini interesele proprii!Cred ca inginerul xxxxxxx (cenzurat numele de adm. pt lipsa probe) cu asemenea fapte nu are ce căuta ca inginer in cadrul serviciului tehnic al spitalului județean de urgență Piatra Neamț!!