ISSN 2457 - 3973

Președintele CJ Neamț a semnat contractul pentru elaborarea studiului de prefezabilitate „Ținutul lui Creangă”

La sediul Consiliului Județean (CJ) Neamț s-a semnat, de către președintele Ionel Arsene, contractul de servicii pentru elaborarea studiului de prefezabilitate la Complexul de agrement „Ținutul lui Creangă”, unul dintre cele mai mari proiecte care se vor realiza în județul Neamț în următoarea perioadă.
Complexul de agrement va ocupa o suprafață de circa 60 de hectare și va cuprinde mai multe centre cu destinație specială, precum un sat de vacanță, zone de recreere, sport și aventură, zonă de campare și spații administrative, infrastructură rutieră, edilitară, zone de spectacole, un hipodrom și un parc de distracție tip „Legoland”.
„Începutul de an coincide cu începutul unui mare proiect, la care țin foarte mult și pe care îmi doresc să îl implementăm, pentru că va fi unul dintre cele mai mari complexe de agrement din țară. Sunt convins că prin intermediul lui vom face din zona noastră un punct de atracție pentru turiștii români și străini. Așa cum ne-am gândit, va fi cu funcţiuni multiple, având la bază «brandul» local Ion Creangă şi lumea satului său natal Humuleşti, cuprinzând elemente arhaice, tradiționale, integrate armonios cu elementele moderne și facilități de distracţie şi relaxare”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
„Ţinutul lui Creangă“ va fi o reproducere fidelă a satului din vechime, cu toate componentele lui. Conform proiectului va fi doar pietonal, parcarea fiind în zona exterioară. Oaspeții vor putea degusta mâncăruri și băuturi specifice zonei, delectându-se ca în vremuri trecute. Va exista și o zonă cu spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, construită după arhitectura specifică timpului în care a trăit scriitorul, unde vor fi comercializate produse alimentare locale, precum și obiecte artizanale de artă populară, pictură naivă, pictură pe sticlă sau lemn, diverse alte suveniruri.
În zona de joacă a copiilor, acestora li se va asigura un spațiu în care vor fi prezentate personajele din lumea lui Creangă. Tot în această zonă vor funcționa ateliere de învățare a meșteșugurilor tradiționale (olărit, cusut, țesut) de către copii.
Amatorilor de activități culturale li se vor pune la dispoziție o sală de spectacole (muzică, dans, teatru), zone pentru spectacole de amploare în aer liber, zone pentru vizionarea de filme în aer liber. De asemenea, va exista un hipodrom, iar zona de recreere şi relaxare va presupune parc, alei, bănci, mese de şah, foişoare, umbrare.
„Îmi doresc foarte mult să dezvoltăm județul nostru, să facem din el un pol al turismului și economiei românești. De aceea, alături de colegii din Consiliul Județean, identificăm toate proiectele care pot fi implementate și căutăm soluții pentru atragerea de fonduri europene și guvernamentale. Doar cu investiții în toate domeniile de activitate reușim să creștem nivelul de trai în județ și să facem din zona noastră una extrem de căutată“, a mai declarat președintele Ionel Arsene.

Articolul anterior

Un şofer de 71 ani din Borleşti, autorul accidentului de pe trecerea de pietoni din Piatra-Neamţ

Articolul următor

VIDEO Şofer beat, urmărit de poliţiştii rutieri în municipiul Bacău

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.