S-a răsturnat cu maşina la Bistricioara! O tânără a fost rănită!
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că teatrele, cinematografele și restaurantele vor putea fi redeschise din 1 septembrie. Condiția principală este respectarea condițiilor de siguranță sanitară în actualul context al pandemiei de COVID-19.
„Sunt două domenii în care consider că este cazul să se reia activitatea atât cât se poate şi acolo unde se poate în condiţii de siguranţă. Teatrele şi cinematografele, sălile de spectacol se vor putea deschide, probabil, din 1 septembrie. Cred că este important ca acolo unde condiţiile permit să se reia actul de cultură”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele României a adăugat despre redeschiderea restaurantelor: ”În esenţă, se vor putea folosi, dar numai acolo unde e sigur”.
Urmează ca în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență să fie stabilite măsurile concrete în baza cărora vor fi redeschise teatrele, cinematografele și restaurantele.