ISSN 2457 - 3973

Preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr: „Autorităţile locale pot depune de azi cereri pentru proiecte de gaze naturale!”

𝐈̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞 𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐠𝐚𝐳𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞, a anunţat, marţi, preşedintele PNL Neamţ, avocatul George Lazăr.
Liderul PNL Neamţ a explicat că proiectele vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Ordinul privind aprobarea normelor metodologice, semnat de ministrul Energiei, Virgil Popescu, alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Prin program se pot finanța:
înființarea de noi sisteme de distribuție a gazelor naturale;
extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în localitățile din cadrul unei unități administrativ – teritoriale;
modernizarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale prin transformarea în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale;
Cererile de finanțare se pot depune pe platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/.
„Prin Programul ”Anghel Saligny”, guvernul condus de un premier liberal alocă 50 de miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz. Bugetul total se va ridica la 55,5 miliarde de lei, în urma preluării finanțării altor 105 de proiecte de rețele de gaz de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Recent, Comisia Europeană a acceptat folosirea gazelor naturale și a energiei nucleare în tranziția spre energia verde. Voi sprijini finanțarea din bani europeni a investițiilor în gaze naturale și în energie nucleară, atunci când subiectul va fi dezbătut de Parlamentul European”, a declarat preşedintele PNL Neamţ, avocatul George Lazăr.

Articolul anterior

FOTO Gospodărie din Roznov făcută scrum din cauza unui incendiu

Articolul următor

Mesajul deputatului Mugur Cozmanciuc cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.