ISSN 2457 - 3973

Preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr, a inaugurat o grădiniţă construită cu bani europeni

Preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr, a inaugurat, vineri, o grădiniţă construită cu bani europeni în comuna Dumbrava Roşie.
Investiţia este de peste 3,6 milioane lei iar fondurile au fost destinate atât construirii unităţii cât şi dotării acesteia.
„Cu mare bucurie am primit invitația lansata de doamna primar Elena Chiriţescu de a participa astăzi la inaugurarea și recepția unui obiectiv de mare importanță în viața comunității din comuna Dumbrava Rosie. Noua grădiniță din satul Cut, comuna Dumbrava Roșie, care își va primi cei dintâi preșcolari în toamna acestui an, este cu siguranță cea mai modernă din județul Neamț. Construirea și dotarea au costat 3,6 milioane lei. Investiția a fost realizată din bani europeni, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Meritul principal este al conducerii comunei, doamna primar Elena Chirițescu , dl viceprimar Nicolae Catană si desigur echipa din primarie si consiliul local. Ei au demonstrat cu fapte ce am spus mereu noi, ca liberali: dezvoltarea unei comunități se realizează cu fonduri atrase, nu cu bani de la bugetul local. O felicit sincer pe doamna primar, cât şi întreaga echipă pentru realizarea acestui proiect deosebit în educaţie şi demonstrăm astfel că echipa PNL pune accent pe educaţie şi investiţiile din această zona. I-am felicitat pentru realizările din comună și le-am spus că, prin ei, PNL a arătat încă o dată că pune un mare accent pe educația noilor generații”, a declarat preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr.
Liderul PNL Neamţ a mulţumit conducerii unităţii şcolare şi cadrelor didactice pentru primire şi a felicitat conducerea primăriei pentru proiectul implementat.
La festivitatea de inaugurare au fost prezenți și subprefecții Adrian Ciobanu şi Iulian Jugan, consilierii județeni Valentin Stavarache şi Bogdan Buhuşanu – toţi membri ai PNL Neamţ, precum şi consilierii locali, reprezentanții ai instituţiilor publice, proiectantului și constructorul.

Articolul anterior

Târgul ECO ENERGY – MATERIAL CONSTRUCT – CLIMATERM, ediţia a XXII-a

Articolul următor

Grav accident rutier la Târgu-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.