17 iunie 2025

ISSN 2457 - 3973

Primăria Piatra-Neamţ amenajează 100 insule ecologice digitalizate cu fonduri din PNRR

Programul de management şi gestionare a deşeurilor menajere din Piatra-Neamţ trece la alt nivel.

Primăria va implementa, cu fonduri europene, un program prin care vor fi achiziţionate şi instalate 100 insule ecologice digitalizate şi cu acces controlat.

„Am încheiat săptămâna trecută cu o veste bună – ne-a fost aprobat un nou proiect cu finanțare prin PNRR, după ce, acum câteva zile, am semnat și finanțarea pentru introducerea sistemului e–ticketing. De această dată este vorba despre 100 de insule ecologice pentru colectarea selectivă a deșeurilor, pe care le vom instala în Piatra-Neamț. Iar noutatea absolută este aceea că zece dintre aceste insule cu containere vor fi subterane, îngropate. Întregul proiect va conduce la economii de energie, la reducerea poluării, la micșorarea cantităților de gunoi, la conservarea resurselor naturale. Mai facem astfel un pas pentru colectarea selectivă, pentru curățenia orașului și pentru un mediu cât mai sănătos, aspecte care definesc o comunitate modernă, atractivă, prietenoasă”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea.

Prin instalarea insulelor ecologice digitalizate cu acces controlat – depunerea deșeurilor în cuve nu este permisă fără card autorizat – locuitorii vor fi încurajați să colecteze selectiv.

Prin încurajarea colectării selective, proiectul va conduce la economii de energie, la reducerea poluării, la micșorarea cantităților de gunoi, la conservarea resurselor naturale și va contribui semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor din  municipul Piatra-Neamț.

Cele 100 de insule ecologice vor fi amplasate în cartierele Dărmănești și Centru, astfel:

Tip 1: insulă supraterană încasetată cu 5 containere de câte 1,1 mc – 35 buc

Tip 2: insulă supraterană compusă din 5 containere supraterane staționare, cu capacitate între 2-5 mc – 55 buc

Tip 3: insulă subterană cu containere individuale – 10 buc (în centru)

Trebuie reamintit faptul că directivele europene în domeniul deșeurilor stabilesc ținte, obiective și termene ferme în materie de reducere a depozitării deșeurilor și de creștere a gradului de reciclare și de reutilizare a acestora. Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor transpune în legislația națională prevederile Directivei cadru și stabilește măsuri privind reciclarea și valorificarea deșeurilor reciclabile din deșeurile municipale și a deșeurilor provenite din construcții și demolări.

La această dată, deși pe teritoriul municipiului Piatra-Neamț există platforme betonate pentru containere/module supraterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor, există situații cand deșeurile se aruncă fără să se țină cont de destinația acestora sau se depozitează alături, generând astfel disconfort vizual și olfactiv pentru locuitorii din zonă sau, punctele de colectare amenajate nu sunt folosite doar de utilizatorii din zona arondată, existând posibilitatea ca acestea să fie folosite de orice locuitor al municipiului.

Acesta este și motivul pentru care, deși la nivelul municipiului Piatra-Neamț sunt stabilite tarife diferențiate pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor neselectate versus cele selectate, facturarea se realizează la  nivel de deșeuri neselectate în detrimentul locuitorilor ce colectează selectiv (fiind astfel descurajată această inițiativă) și neținându-se cont de cantitatea produsă și aruncată de fiecare în parte.

Valoarea totală a investiției derulată de Primăria Piatra-Neamţ este de circa 11,4 milioane de lei (cu TVA) iar fondurile sunt asigurate prin Planul Național de Redresare și reziliență, Componenta C3 – Managementul deșeurilor.

Achiziția acestor containere se va realiza centralizat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. prin Planul Național de Redresare și reziliență, Componenta C3 – Managementul deșeurilor.

Articolul anterior

Inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise: „Etapa naţională a Olimpiadei de Informatică pe Echipe are loc la Piatra-Neamţ!”

Articolul următor

Vehicule în valoare de 80.000 euro, furate din Marea Britanie, găsite la Roznov

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *