DNA a destructurat o reţea care elibera ITP-uri false la Bacău, Vaslui şi Galaţi

“Am reușit în ultimii ani să reabilităm și să modernizăm clădirile spitalului, începând de la secția de chirurgie până la cea de boli infecțioase,” explică primarul Daniel Harpa.
De curând, la spital a început implementarea unui nou proiect, „Dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Sfântul Dimitrie Târgu Neamț”, care a fost contractat de Primărie în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8. Proiectul va asigura dotarea următoarelor cabinete și laboratoare aferente Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului “Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț: laboratorul recuperare, medicină fizică și balneologie, laboratorul de radiologie și imagistică medicală, laboratorul de analize medicale, cabinetele de cardiologie, chirurgie generală, reumatologie, pneumologie, ortopedie și traumatologie, medicină internă, gastroenterolog
Acum, Primăria lucrează deja la un nou proiect. Proiectul „Reabilitare și eficientizare energetică Spital Orășenesc «Sfântul Dimitrie» Târgu-Neamț” va fi depus spre finanțare până pe data de 08.09.2020, în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 3, iar obiectivul său va fi reabilitarea corpurilor C1 (Clădire Chirurgie) și C7 (Clădire Spălătorie și Bucătărie) din cadrul spitalului.




