ISSN 2457 - 3973

Primele mesaje ale noii conduceri a Primăriei Piatra Neamţ! Consens general…declarativ!

Imediat după şedinţa de constituire a noului Consiliu Local Piatra Neamţ şi de alegere pe funcţia de viceprimari a Luminiţei Vîrlan (PSD) şi a lui Bogdan Gavrilescu (PMP), primarul Dragoş Chitic a organizat o conferinţă de presă, alături de cei doi noi viceprimari.

Din declaraţiile acestora se desprinde un mesaj pozitiv, de unitate, de formare a unei echipe atât legislativă cât şi executivă pentru beneficiul municipiului Piatra Neamţ. Cât va fi aşa, rămâne de văzut. Vă prezentăm declaraţiile integrale ale primarului Dragoş Chitic şi viceprimarilor Luminiţa Vîrlan şi Bogdan Gavrilescu.

”Felicit consilierii locali care vor face parte din mandatul 2016 – 2020. Îmi doresc un consiliu local lucrativ, sper să facem echipă iar împreună să avem proiecte bune pentru Piatra Neamţ. Este evident faptul că mi-aş fi dorit un viceprimar din PNL dar aşa cum s-a anunţat public, este o majoritate alcătuită din PSD, PMP şi ALDE, care a reuşit să îşi impună, printr-un vot democratic, cele două propuneri de viceprimar. Îi felicit pe Luminiţa Vîrlan şi Bogdan Gavrilescu şi le fac o invitaţie clară de a face echipă şi de a colabora în conducerea primăriei. Oraşul Piatra Neamţ nu îşi permite un conflict politic nici în partea executivă şi nici în cea legislativă. Este propunerea mea de colaborare şi sunt convins că şi colegii mei îşi vor exprima această dorinţă. Trebuie ca împreună finalizăm proiectele importante, sunt câteva direcţii pe care ni le-am propus cum sunt: asigurarea stabilităţii financiare a Primăriei Piatra Neamţ, creşterea calităţii serviciilor publice şi dezvoltarea oraşului. Sunt foarte multe lucruri care vor trebui rezolvate şi mă refer la negocierile care se poartă cu Alpha Bank, găsirea unor soluţii pentru administrarea stadionului municipal, piaţa centrală şi alte aspecte foarte importante. De asta lansez o invitaţie la colaborare celor doi colegi ai mei care vor fi şi liderii celor două grupuri din consiliul local. După şedinţa de astăzi ne vom întâlni să discutăm atribuţiile pe care le vor primi cei doi noi colegi ai mei. Vor fi atribuţii pe domeniile de competenţă ale lor. Colaborarea şi dialogul este cea mai bună soluţie pentru Piatra Neamţ. Există deja o agendă pentru următoarele şase luni, o voi discuta alături de colegii mei. Sunt convins că îşi vor aduce aportul propriu la agenda de guvernare locală pentru următoarele şase luni. Vom face conferinţe de presă în care vom prezenta atribuţiile pe care le vor primi fiecare dintre ei. Îmi doresc ca la finalul acestui mandat să exprimăm faptul că pietrenii sunt mulţumiţi de administraţia locală şi că în 4 ani s-a simţit o creştere a calităţii vieţii şi o dezvoltare a oraşului”, a declarat primarul Dragoş Chitic.
”Felicit colegii consilieri locali şi faptul că astăzi s-a constituit, în mod legal, Consiliul Local Piatra Neamţ. Vreau să mulţumesc în primul rând cetăţenilor municipiului Piatra Neamţ care, prin votul lor, au făcut posibil a mă afla, astăzi, ca reprezent al PSD, în ipostaza de viceprimar. Le mulţumesc şi colegilor din PSD pentru esenţialul aport de încredere şi colegilor consilieri locali care au avut bunăvoinţa să mă voteze. Reţin din intervenţia domnului primar două lucruri importante pentru mine şi pentru PSD, şi anume ideea de colaborare în ceea ce înseamnă proiectele care slujesc locuitorilor municipiului Piatra Neamţ şi faptul că vom încerca să constituim o echipă. Dacă există această voinţă, evident că ea se va înâmpla. Un al doilea lucru extrem de important este că va fi, din partea conducerii Primăriei Piatra Neamţ, deschidere şi transparenţă în deciziile pe care le va lua”, a declarat viceprimarul Luminiţa Vîrlan.
”Mulţumesc alegătorilor PMP care au făcut posibilă prezenţa mea în această poziţie. Cu sigurană voi face echipă cu toată conducerea Primăriei şi toţi consilierii în beneficiul cetăţenilor şi pentru a reuşi să ducem mai departe viitorul acestui oraş”, a spus viceprimarul Bogdan Gavrilescu.

 

Articolul anterior

Luminița Vîrlan şi Bogdan Gavrilescu, aleşi viceprimari de Piatra Neamț. Doi consilieri din majoritate au trădat!

Articolul următor

Ce puteți urmări luni, în a doua zi a Vacanțelor Muzicale la Piatra Neamț

Un comentariu

  • Toti trei vin din fostul PDL ! Despre ce vorbim? Sa vedem de unde vor acoperi ratele si datoriile ! Vom vedea cati din vechii consilieri vor da cu subsemnatul la DNA !Ei au votat jaful din primarie si sant din gasca lui Stefan
    !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.