Bazinele VIP din Ștrandul Piatra-Neamţ, închise temporar din cauza apei neconforme
După ce presa locală a scris ani la rând despre situația strigătoare la cer în care secția de neurochirurgie a Spitalului Județean Neamț se închide (la propriu) când singurul medic specialist pleacă în concediu sau la seminarii, s-au făcut primii pași pentru intrarea în normalitate.
În urma unei discuții între președintele CJ Neamț, Emilia Arcan și membrii Consiliului de Administrație al spitalului s-a convenit ca la următoarea ședință a consiliului județean să se propună modificarea organigramei spitalului pentru suplimentarea cu 2 posturi de neurochirurg.
Situații similare se regăsesc la secțiile de hematologie și chirurgie plastică unde există câte un singur medic specialist.
De asemenea, președintele CJ Neamț va supune dezbaterii consilierilor în ședința din 18 mai reînființarea compartimentului de chirurgie toracică din cauza numărului tot mai mare de cazuri.
Dezinteresul manifestat în ultimii ani de factorii decidenți pentru sănătatea nemțenilor prin menținerea unor secții cu doar un singur medic specialist este de-a dreptul șocant! În tot acest timp în care secțiile erau închise pentru că singurul medic se afla în concendiu, sute de nemțeni au suferit și au cheltuit bani pentru a se trata în alte județe.
Pe de altă parte, rămâne de văzut câți medici ”se vor înghesui” să se angajeze la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pe niște salarii extrem de mici, cu o lipsă acută de materiale sanitare și mai ales cu chirii care sunt la valoarea celor din centrele universitare.










One Comment
Nu vine nimeni,sau cei care vin pleacă asa cum a plecat si DR Presura medic cardiolog bun profesionist cu experienta si in chirurgia cardiovasculara. Incompetența CJ si a noi conduceri lasă de dorit dar și presa care o idolarizeaza Doamnă Președintă