Șansă la viață de Crăciun! Un nemțean a primit 2 rinichi în urma unui transplant!

Un bărbat în vârstă de 52 ani, din județul Neamț, a primit o nouă șansă la viață după ce i-a fost transplantat, joi, un rinichi.

Operația a avut loc la Iași iar donatorul aflat în moarte clinică era din Buzău.

”Intervenția chirurgicala este o premiera chirurgicala pentru spitalul nostru, ambii rinichi fiind transplantati aceluiași pacient, în condițiile unor antecedente medicale ale donatorului cadaveric și a vârstei de 60 de ani. Suntem recunoscatori familiei donatorului și dorim sa mulțumim în mod particular echipei de transplant pentru efortul depus la această intervenție maraton de aproximativ 9 ore. În mod particular suntem recunoscatori dlui protesor Petru Cianga, care pe tot parcursul nopții de 24 decembrie a verificat compatibilitatea imunologica a pacienților și coordonatorilor echipei chirurgicale, dr Cornel Moroșanu și dr Adelina Miron, ce au făcut posibilă această premieră. Operația a durat 9 ore, fiind începută la primele ore ale dimineții de 25 decembrie”, au declarat reprezentanții clinicii ieșene.

Articolul Anterior

Gașca Zurli vine astăzi la Târgul de Crăciun de la Curtea Domnească

Articolul Următor

Deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț: Să ne bucurăm de miracol, de sărbătoarea Crăciunului!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite