Primarul Adrian Niță a inițiat în ședința de miercuri, 20 noiembrie, un proiect de hotărâre prin care se oferă mai multe facilități pentru utilizatorii parcărilor din Piatra-Neamț. Conform unui amendament formulat de inițiator, în zona parcărilor cu plată ce deservesc Piața Centrală, primele 30 de minute de utilizare/zi vor fi gratuite. E vorba de acea zonă a parcărilor ce vor fi prevăzute cu sisteme de acces cu barieră și/sau cu sisteme de taxare de tip Parcometru. Până la implementarea sistemului de acces tip barieră în parcare, gratuitatea de 30 de minute se va acorda la aparatele tip Parcometru instalate în parcările ce deservesc Piața Centrală.
„Așa cum le-am promis pietrenilor, am redus tarifele practicate pentru utilizarea parcărilor de reședință, sau a celor cu plată, în așa fel încât să le aduc la un nivel acceptabil de suportabilitate. Voi continua să intervin și în cazul altor servicii publice unde se pot opera modificări care să mai ușureze din povara cetățenilor plătitori de taxe și impozite”, a declarat primarul Adrian Niță.
Prin aceeași hotărâre, votată în unanimitate, s-au mai introdus următoarele reduceri:
- Parcări de reședință:
– Tariful de utilizare (persoană fizică) – 175 de lei/parcare/an (față de 200 de lei, până acum)
– Tariful de utilizare (persoană juridică) – 350 de lei/parcare/an (față de 400 de lei, până acum)
- Parcări cu plata orară:
- 4 lei/oră – plata poate fi efectuată și în fracțiuni orare (2 lei/30 minute; 3 lei/45 minute)
- 2 lei/oră (Piața Centrală) – cu gratuitate pentru primele 30 de minute
- 125 de lei/o lună de abonament de parcare
O altă facilitate va fi aceea că în zonele în care vor fi implementate sisteme de acces cu bariere se va institui o perioadă de timp de 5 minute, considerată perioadă de tranzit, care nu se va taxa.
Vor fi introduse beneficii și pentru medicii de familie care vor avea acces gratuit cu mașinile în parcările de reședință atunci când vor merge să acorde consultații la domiciliul pacenților. Acest lucru va fi posibil prin modificarea Regulamentului parcărilor publice, după ce va fi parcursă și etapa obligatorie în care documentul va fi supus consultării publice.
„Deoarece au fost solicitări din partea medicilor de familie care se deplasează cu mașina la domiciliul pacienților pentru consultații, am decis să îi ajutăm. Aceștia vor avea acces gratuit în parcările de reședință, în baza unui card pe care îl vor putea procura, la cerere, de la societatea Parking” a mai declarat primarul Adrian Niță.
Un comentariu
Interesant.