ISSN 2457 - 3973

Ședință la Prefectură pe tema riscului seismic al spitalului vechi! Ieri, vicepremierul Shhaideh a promis finanțare pentru un spital nou!

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), s-a întâlnit astăzi, 1 martie a.c.,  în şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi: analizarea situaţiei şi stabilirea măsurilor pentru asigurarea securităţii în exploatare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, ca urmare a încadrării în clasa de risc seismic II a Pavilionului Interne şi a Pavilionului Oncologie;  sărbătorirea Zilei Protecţiei civile.

În urma măsurilor dispuse în cadrul şedinţei anterioare a CJSU, Grupul de suport tehnic pentru seisme şi alunecări de teren, s-a întrunit, a analizat situaţia celor două clădiri ale Spitalului Judeţean de Urgenţă şi a elaborat un material privind starea tehnică a imobilelor şi propuneri de soluţii pentru rezolvarea problemelor de siguranţă, atât a pacienţilor cât şi a personalului care-şi desfăşoară activitatea în aceste două pavilioane.

În cadrul întâlnirii a fost adoptată o hotărâre prin care se aprobă Programul de măsuri pentru asigurarea securităţii în exploatare a Spitalului Judeţean de Urgenţă ca urmare a încadrării în clasa de risc seismic II a Pavilionului Interne şi a Pavilionului Oncologie.

Programul cuprinde  următoarele măsuri:

  • întocmirea proiectului de urmărire specială a comportării construcţiilor pentru cele două pavilioane, conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, şi a Normativului P130/1999 privind comportarea în timp a construcţiilor;
  • Informarea preşedintelui Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă cu privire la respectarea circuitelor şi fluxurilor medicale în cadrul Pavilionului „Interne”, Pavilionului „Oncologie” şi în Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă; prezentarea unor recomandări sau soluţii, conform normelor în vigoare, cu privire la oportunitatea reabilitării/demolării şi construirii unor noi clădiri, din punctul de vedere al infecţiilor nosocomiale;
  • Informarea Ministerului Sănătăţii şi a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă despre riscul în exploatare pe care îl prezintă Pavilionul „Interne” şi Pavilionul „Oncologie” din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, clădiri expertizate şi încadrate în clasa de risc seismic II;
  • Elaborarea notei conceptuale, conform prevederilor HGR nr. 907/2016, din care să rezulte necesarul de cheltuieli destinate realizării unui obiectiv de investiţii nou, care să înlocuiască cele două pavilioane încadrate în clasa de risc seismic II.
  • Întocmirea, pe baza Notei conceptuale şi a punctului de vedere al Direcţiei de Sănătate Publică, a unei Note de fundamentare şi promovarea unui Proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumelor necesare realizării Obiectivului de investiţii „Pavilion Secţii Medicale”, din Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului

Ieri, vicepremierul Sevil Shhaideh i-a promis preșdintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, că va finanța reconstrucția unei aripi noi a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț în care să fie mutate secțiile din spitalul vechi și cea de oncologie. La o primă estimare ar fi vorba de circa 10 milioane de euro.

Articolul anterior

Deputat Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț: ”Să ne bucurăm cum se cuvine de această primăvară”

Articolul următor

Eugen Țapu-Nazare (senator PNL): ”Marțea neagră revine. De data asta, în domeniul economic!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *