ISSN 2457 - 3973

Și totuși vicepreședintele PSD Piatra-Neamț a fost la sediul PNL Neamț

Prezența certă a directorului Spitalului Județean Piatra-Neamț și totodată vicepreședinte al PSD Piatra-Neamț în sediul PNL a stârnit un adevărat tsunami în interiorul organizației social-democrate.

Ostracizat de liderii PSD pentru că a avut bunul-simț de a veni la discuții alături de echipa liberală, doctorul Codruț Munteanu este pe punctul de a-și înainta demisia de la conducerea spitalului. A spus-o chiar el, chiar dacă nu cu gura lui, cu printr-un comunicat de presă (realizat de nucleul de comunicare al partidului). Un comunicat de presă trimis de PSD Piatra-Neamț și semnat cu numele de vicepreședintele organizației, doctorul Codruț Munteanu.

Toate tunurile au fost îndreptate către cel care a avut ”tupeul” să publice fotografia cu directorul spitalului la masă cu liderii PNL Neamț. Este vorba de Andrei Carabelea care alături de poză a publicat și un comentariu potrivit căruia doctorul Codruț Munteanu s-a plâns de constrângerile pe care le-a avut pentru a se înscrie în PSD.

De fapt asta a deranjat foarte mult conducerea social-democraților iar doctorul Codruț Munteanu a fost scos la înaintare printr-un comunicat de presă. Acum, că o parte din presă a înghițit gălușca social-democrată și a ieșit cu articole comandate și virulente asupra PNL, e altă poveste.

Pe de altă parte, Andrei Carabelea, în mod asumat a avut o replică pe această temă. Spunem în mod asumat pentru că nu a venit vreun comunicat de presă semnat ”PNL Neamț” ci a fost o reacție chiar pe pagina lui de socializare, pe care o redăm integral.

Iar la final, publicăm fotografia de la sediul PNL Neamț, cu dr Codruț Munteanu – vicepreședinte al PSD Piatra-Neamț, în care se vede foarte clar cum directorul spitalului chiar pozează!

”În ultimele 24 de ore, toată suflarea pesedistă din județul Neamț a primit comanda să mă atace.
Sunt un om educat și nu am să le răspund cu aceeași patimă pentru că le înțeleg disperarea și nervii.
Doar, mi se pare trist că la 30 de ani de la Revoluție, încă se mai practică acest stil de politică și de propagandă cu dictate executate de supuși ascultători.
În ce mă privește, pot spune că astfel de atacuri nici nu mă intimidează și nici nu dau rezultate. Ultima dată când PSD a făcut asta la adresa mea au venit 4000 de oameni alături de mine, în stradă. (Am scris despre asta aici: https://www.facebook.com/notes/andrei-carabelea/am-promis-nu-uit%C4%83m-nu-repet%C4%83m/2338719023075576/)
Iar astăzi, mai mult ca atunci, modelul de politică pe care PSD l-a creat și perpetuat a expirat.
Știm cu toții că PSD practică politica pumnului în gură. Avem numeroase exemple numai aici în Neamț. Dintre toate cel mai grav moment mi s-a părut demiterea abuzivă, în 2017, a directorilor instituțiilor de cultură. (https://vestea.net/contre-arsene-carabelea-aici-nu-suntem-…/)
PSD este acum un partid disperat, un colos eșuat care își joacă acum ultima carte și blufează. Vă rog să nu vă lăsați amăgiți de minciunile și manipulările PSD.
Fotografia pe care am făcut-o alături de Președintele PNL Neamț dl Mugur Cozmanciuc și dl Codruț Munteanu am publicat-o doar pentru că am avut acordul domniei sale. După cum se poate vedea din imagine, fotografia nu a fost făcută impotriva voinței sale. Mă surpinde comunicatul de presă pe care aparent domnia sa l-a semnat în calitate de Vicepreședinte PSD Neamț.
Cu doar câteva ore înainte de a trimite acest comunicat, dl Munteanu ne explica cum a ajuns vicepreședinte PSD „împotriva voinței sale”. Știu cu certitudine că vizita sa în sediul PNL nu a fost nici forțată și nici pentru că i s-ar fi întins o capcană. Sunt un om de bună credință și nu am să mai fac alte comentarii legate de discuția cu managerul Spitalului Județean Neamț. Nu pentru că nu aș mai avea detalii și argumente care să îmi întărească credibilitatea, ci pentru că mă consider și mă mențin un om decent. Însă, mă îndoiesc de veridicitatea comunicatului de presă care i-a fost atribuit dlui Munteanu. Am întâlnit în acest comunicat expresii și formulări care sunt cu mult sub demnitatea sa.
Răbdare și curaj, dragi prieteni. Binele va învinge. Iar adevărul va ieși la iveală. Avem doar nevoie de o clasă politică în slujba cetățeanului, care să nu mai pună pumnul în gură oamenilor competenți. Iar această nevoie va fi împlinită curând, în ciuda împotrivirii lor”. 

 

Read Previous

Primarul de Borca merge ”pe mâna” lui Iohannis

Read Next

Iohannis: PSD bagă în disperare pensionarii cu o minciună gogonată!

One Comment

  • Atâta vreme cat PSD-UL Neamț este constituit din oameni sub limita bunului simt, la ce sa te aștepți?! Lovituri sub centura sau agățarea pe posturi de oameni nepregătiți profesional ( vezi activitatea lui madam Arcan)!!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *