SJU Piatra-Neamţ a solicitat acreditarea pentru prelevarea de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a solicitat acreditarea pentru prelevarea de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.

Informaţia a fost făcută publică de managerul spitalului la podcastul „Faţă în faţă”, de la NewsallertPodcastStudio. 

Conf. dr. Alexandru Patraşcu a precizat că dosarul a fost depus la Agenţia Naţională pentru Transplant.

Prelevarea de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală

Dacă dosarul va fi aprobat, SJU Piatra-Neamţ va putea face doar prelevare de organe, după declararea morţii cerebrale şi acordul familiei.

Pentru a putea face şi transplant, SJU Piatra-Neamţ ar fi trebuit să fie încadrat ca unitate medicală dintr-un centru universitar.

Cele mai apropiate astfel de centre unde se face şi prelevare de organe dar şi transplant sunt la Iaşi şi Suceava.

„Cu siguranţă vom obţine acest aviz. Există investiţiile necesare, trebuia doar să depunem documentaţia pentru avizarea şi acreditarea SJU pentru a deveni eligibili pentru prelevare de organe”, a declarat managerul SJU Piatra-Neamţ, conf. dr. Alexandru Patraşcu la podcastul „Faţă în faţă”. 

Cine face parte din echipa medicală a SJU Piatra-Neamţ

Echipa medicală propusă pentru a face intervenţii de prelevare de organe este formată exclusiv din medici de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Aceasta va fi coordonată de doctorul Alexandru Demcenco.

El va fi secondat de medicul responsabil cu donarea, dr. Pavel Borş.

Ca şi înlocuitor al acestuia este dr. Claudia Ştefan.

Aceştia au specializarea medicală KPD.

Ce responsabilităţi principale are un medic KDP

Principalele responsabilități ale unui medic KDP includ:

  • Identificarea potențialilor donatori: Diagnosticarea și evaluarea pacienților aflați în moarte cerebrală care pot deveni donatori de organe și țesuturi.
  • Menținerea organelor: Stabilizarea și menținerea funcțiilor vitale ale donatorului pentru a asigura viabilitatea optimă a organelor până la prelevare.
  • Comunicarea cu familia: Abordarea aparținătorilor într-un mod empatic pentru a discuta posibilitatea donării și pentru a obține consimțământul informat.
  • Coordonarea procedurii: Colaborarea strânsă cu coordonatorul intraspitalicesc de transplant, cu Agenția Națională de Transplant (ANT) și cu echipele chirurgicale care vin să preleveze organele.

Practic, medicul KDP este veriga principală de la nivelul spitalului care face posibilă declanșarea întregului proces de salvare a altor vieți prin transplant.

 

 

Articolul Anterior

Campanie Salubritas Piatra-Neamţ: Un prieten nu se cumpără. Se adoptă.

Articolul Următor

Noaptea Muzeelor la Sate în Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite