Şoferi drogaţi şi beţi, prinşi de poliţişti pe drumurile din Neamţ
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat,marți, în trafic un bărbat, de 34 de ani, care conducea un autoturism pe strada Gara Veche din Piatra-Neamț.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru două substanțe. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorului auto, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, acesta nemaiputând fi stăpân pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.
De asemenea, conducătorul auto care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, de cele mai multe ori finalitatea fiind producerea unui accident rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.
Legislația rutieră incriminează ’’conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe ’’ în articolul 336, alin. 2 din Codul Penal.