Şoferi drogaţi şi beţi, prinşi de poliţişti pe drumurile din Neamţ
Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” a reuşit ceea ce nu reuşesc autorităţile de aproape 31 ani. Să construiască un spital! Şi nu a făcut-o oricum, nu din bani publici, ci exclusiv din bani privaţi (donaţii şi sponsorizări).
Peste 400 companii şi 10.000 persoane fizice au pus umărul la acest proiect de suflet, pornit în urma tragediei din 14 noiembrie 2020, când 10 pacienţi au ars de vii în secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ.
Într-un timp record – 26 de săptămâni – Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” a ridicat de la zero un spital, la standarde europene.
„Ne aflăm în Moldova pentru prima dată, construim aici pentru prima dată ceva de la zero. Este al doilea spital construit de Asociaţie în pandemie, primul fiind cel din curtea SU Elias, care a tratat peste 1.000 pacienţi cu COVID. Au fost peste 400 companii care s-au implicat şi sponsorizat acest proiect, au fost peste 10.000 persoane fizice care au donat prin sms sau on-line. Ştim că este greu de crezut că astfel de proiecte au o finalitate. Este greu de crezut în Moldova, unde mereu oamenilor li s-au promis lucruri, li s-au promis spitale. Avem un exemplu de înşiruire de containere la Leţcani. Aici este într-adevăr un loc unde pot fi trataţi oameni şi atât timp cât va depinde de echipa medicală, vor fi şi salvaţi. Este un loc la standarde europene, un loc unde ATI va funcţiona pentru prima dată într-n spital public cu centrale de tratare a aerului, cu platformă de gaze medicale, cu sistem de acces pe bază de cartelă, cu sistem de alarmare în caz de incendiu, cu sistem de alarmare a asistentelor. Este un sistem în care Asociaţia Dăruieşte Viaţă a investit 2,7 milioane euro şi este un proiect care poate funcţiona pe o perioadă de 5 – 10 ani, dacă este bine întreţinut. Ne dorim foarte mult cum se fac lucrurile în România. Autorităţilor le spunem: aşa se face! Sperăm să fie un început al schimbării sistemului medical românesc”, a declarat preşedinta Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, Carmen Uscatu
„A fost un proiect cu foarte multe provocări, vremea a fost factorul care ne-a pus cele mai multe probleme. Pe 4 februarie am turnat fundaţia, sunt 26 de săptămâni dar ne aşteptam să terminăm mai repede. Am avut o perioadă lungă cu îngheţ şi frig, în care nu s-a putut lucra, după care au venit ploi nesfârşite şi asta a făcut ca lucrările să dureze un pic mai mult decât credeam iniţial. Dar proiectul a ieşit foarte bine. Învăţăm din fiecare proiect, faţă de Spitalul modular de la Elias este mai bine. Arată ca un spital adevărat înăuntru, chiar dacă îl numim modular. Nu este uşor să crezi că se poate face ceva repede şi bine în România. Trăim într-o ţară în care nu mai credem unii în alţii, şi nu mai credem în autorităţi. Dar am avut o colaborare foarte bună cu managementul spitalului, cu DSP şi cu ISU. A fost locul în care funcţionarii publici au înţeles câtă nevoie este de acest proiect şi nu am mai simţit un ping-pong, cum simţim de obicei când mergem către autorităţi. Astăzi predăm spitalul, începe o perioadă de autorizare. De astăzi, SJU devine proprietarul clădirii”, a subliniat vicepreşedinta Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, Oana Gheorghiu.
Cât de vitală este Spitalul modular ATI a explicat şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, Alexandru Filimon.
„Din punctul de vedere al SJU, care acum lucrează doar cu 6 paturi ATI, acest ATI modular este ceea ce ne trebuia pentru a desfăşura activitatea medicală în mod normal. Activitatea chirurgicală este acum limitată din cauza faptului că nu putem interveni pentru toţi pacienţii şi continuăm să îi trimitem pe unii la colegii noştri de la Spitalul Roman. Odată cu deschiderea spitalului ATI modular putem să tratăm cazurile chirurgicale şi aici. Avem în medie 300 pacienţi pe zi, putem ajunge la 550 – 600 pacienţi pe zi, cum era şi înainte de pandemie, ceea ce va ajuta spitalul şi pe partea de finanţare.
Din punct de vedere al echipamentelor, am folosit din trei surse: de la DSU, prin sponsorizări de circa 67.000 euro şi ce am puttut folosi din spital. Această secţie este foarte importantă pentru noi pentru că secţia din spital nu va putea fi folosită pe o perioadă îndelungată, din discuţiile pe care le-am avut personal cu cei de la Parchet. Deci ATI modular este esenţial pentru activitatea SJU pe următorul an, cel puţin”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, Alexandru Filimon.
În momentul de faţă, spitalul a preluat oficial secţia modulară ATI şi urmează avizarea de la DSP Neamţ.
Un apel a fost făcut şi către DelGaz Grid care încă nu a branşat noua unitate medicală la sistemul de energie electrică. Din acest motiv, Spitalul modular ATI funcţionează cu sursa electrică de la generatoare dar nu poate face toate probele aşa cum ar trebui.