Bazinele VIP din Ștrandul Piatra-Neamţ, închise temporar din cauza apei neconforme
Aproape 300 de cadre didactice, membri ai Sindicatului Liber din Învățământ Neamț, au protestat, luni, în fața Prefecturii Neamț, nemulțumite de subfinanțarea sistemului de educație.
Doleanțele sindicaliștilor pleacă de la lipsa unei legi unitare a salarizării din sectorul bugetar și până la necesitatea apariției un statut al personalului didactic.
”Nevoile ne-au scos în stradă pentru că în sistemul de educaţie sunt din ce în ce mai multe probleme nerezolvate. Dacă nu se intervine rapid, sistemul va intra în colaps. Există o prevedere legală ca minim 6 la sută din PIB să fie alocat educaţiei, lucru care nu s-a întâmplat în niciun an. Costul standard pe elev este calculat eronat ceea ce face ca în unele şcoli să nu mai ajungă banii de salarii începând din octombrie. Dorim o lege a salarizării unitare pentru tot sectorul bugetar, o lege care să se facă plecând de la zero şi în care domeniile de activitate să fie aşezate echitabil în funcţie de importanţă. Dorim să se amendeze urgent Ordonanţa 20 prin care s-au creat inechităţi grave în salarizarea celor care lucrează în învăţământ. Salutăm statutul elevului dar dorim şi un statut al personalului didactic. Dacă nu se face ceva concret de preşedinte, Parlament, Guvern, sistemul de învăţământ va intra în colaps. Nu cred că asta se doreşte deşi se vorbeşte din ce în ce mai mult pe această temă”, a declarat Gabriel Ploscă, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Neamț.
Protestul a început de la ora 14.00, după terminarea orelor de curs, și este autorizat până la ora 16.00.
Dacă nu vor fi acceptate o parte dintre revendicări, sindicaliștii amenință cu pichetarea partidelor politice și chiar cu greva generală. Până atunci este încă cale lungă.









