Tânăr din Neamţ, cercetat penal după ce a trecut nepăsător pe lângă un bărbat beat, căzut într-un şanţ

Un tânăr în vârstă de 24 ani, din localitatea Ion Creangă – judeţul Neamţ, este cercetat penal după ce a trecut nepăsător pe lângă un bărbat beat, căzut într-un şanţ.

O altă persoană care a trecut prin zonă a sunat la 112 şi la faţa locului au venit poliţiştii şi cadre medicale.

„Cu ocazia deplasării la fața locului, s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 ani, care aflându-se în stare vădită de ebrietate, în timp ce se deplasa către casă, s-ar fi dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni în zona capului. După aceasta bărbatul a rămas la sol timp de aproximativ trei ore, interval în care un tânăr, în vârstă de 24 de ani și un minor în vârstă de 12 ani, ar fi trecut pe lângă acesta și nu au sesizat de îndată organele de specialitate, deși bărbatul ar fi fost vizibil aflat în dificultate, respectiv inconștient. În cauză, polițiștii continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean a transportat victima la Unitatea de Primiri Urgenţe Roman.

Articolul Anterior

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Mărăţei, Lămâiţei şi Plaiului din Piatra-Neamţ

Articolul Următor

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Zăneşti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite