ISSN 2457 - 3973

Tatiana Gavril, mamă pentru zeci de copii orfani, a murit în incendiul de la Spitalul Județean Neamț

Povești sfâșietoare ies la iveală în urma tragediei soldată cu 10 morți de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Tatiana Gavril este una dintre victime. Fusese mutată de la etajul 3 la etajul 2 al secției ATI cu doar câteva ore înainte de producerea incendiului.

Una dintre fiice lucrează asistentă medicală în spital și cu 10 minute înainte de tragedie și-a vizitat mama. Apoi a plecat spre casă dar a primit un telefon de la colegii de serviciu care au anunțat-o că la spital a izbucnit un incendiu.

S-a întors într-un suflet iar cele mai negre presimțiri s-au adeverit.

Tragedia putea fi mai mare. Dacă întârzia câteva minute la căpătâiul mamei, incendiul ar fi surprins-o și pe ea.

Tatiana Gavril și-a dedicat toată viața copiilor. Copiilor ei dar și copiilor orfani.

Alături de soțul ei a înființat un centru la Dobreni unde a crescut zeci de copii fără părinți. O făcea cu bucurie și dedicație, considerând că toți copiii au nevoie de căldura unei mame. Și a fost mama a zeci de copii.

În urmă cu câteva zile, Tatiana Gavril s-a simțit rău și a venit la spital unde a fost internată, fiind confirmată cu COVID-19. Acum două zile i-a scăzut nivelul de oxigen din sânge și a fost mutată pe secția ATI, la etajul 3.

Sâmbătă, alături de alți 9 pacienți, Tatiana Gavril a fost mutată la etajul 2.

După câteva ore avea să izbcunească un incendiu în urma căruia 10 oameni nevinovați au murit.

Articolul anterior

Altar la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. (foto-galerie emoționantă)

Articolul următor

ACUM Percheziții în 6 birouri de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *