FOTO/VIDEO Incendiu cu victimă la Bicaz. Apartament în flăcări în centrul orașului!
27.05.2020
Primarul Dragoș Chitic a anunțat, miercuri, că telegondola din Piatra-Neamț va fi repornită de sâmbătă, 30 mai.
Pentru că există în continuare riscul infectării cu noul coronavirus, vor fi luate o serie de măsuri preventive.
”De sâmbătă, 30 mai, va fi repornită telegondola din Piatra-Neamț, în condiții speciale de siguranță pentru protecția călătorilor împotriva infectării cu virusul SARS- CoV2. Astfel, va fi permis accesul într-o cabină a maxim două persoane, cu excepția cazului când pasagerii sunt membrii aceleiași familii, obligatoriu cu masca de protecție, cabinele vor fi dezinfectate periodic pe parcursul zilei și la finalul programului”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Călătoria cu gondola se face pe o lungime de 1915 metri, instalația fiind susținută de 10 stâlpi. Cel mai înalt stâlp al investiției este de 64 de metri fiind plasat pe Bulevardul Decebal.
Viteza de transport este de 6 metri pe secundă ceea ce înseamnă o durată a călătoriei de circa 8 minute.
Punctul de plecare este la Gară, la o altitudine de 323 metri și punctul de sosire este pe Dealul Cozla, la altitudinea de 632 metri.
Program de funcționare
Luni | 10:00-20:00 |
Marți | 10:00-20:00 |
Miercuri | 12:00-20:00 |
Joi | 10:00-20:00 |
Vineri | 10:00-20:00 |
Sâmbătă | 10:00-20:00 |
Duminică | 10:00-20:00 |
Tarife
Adulți | 25 lei urcare și coborâre |
Adulți | 15 lei urcare sau coborâre |
Copii intre 5 si 14 ani | 18 lei urcare și coborâre |
Copii intre 5 si 14 ani | 12 lei urcare sau coborâre |
Grupuri > 20 persoane | 18 lei adulți urcare și coborâre 12 lei copii (5-14 ani) urcare și coborâre |
Grupuri > 100 persoane | 15 lei adulți urcare și coborâre 8 lei copii (5-14 ani) urcare și coborâre |
Copii pana la 5 ani | Gratuit |
Persoane cu dizabilități | Gratuit |