NewsAllert :

18 februarie 2026

ISSN 2457 - 3973

Timpul de intervenţie al medicilor solicitaţi la UPU Piatra-Neamţ va fi monitorizat informatic

Timpul de intervenţie al medicilor la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ va fi monitorizat printr-un sistem informatic.

Conducerea spitalului a anunţat că această decizie va intra în vigoare începând cu 15 februarie şi vine ca urmare a numeroaselor sesizări cu privire la timpii mari de aşteptare pentru consulturile de specialitate.

În urma acestor verificări, conducerea SJU Piatra-Neamţ a identificat „unele disfuncționalități” legate de timpii de reacție ai medicilor de pe secțiile de specialitate, în situațiile în care aceștia sunt solicitați pentru consulturi la UPU.

„Pentru a elimina orice suspiciune privind existența unor întârzieri nejustificate – indiferent dacă acestea ar fi cauzate de prezentarea simultană a mai multor pacienți sau de alte motive care nu țin de urgențe medicale reale ori de activități medicale obiective – conducerea spitalului a decis implementarea unei măsuri clare și verificabile de monitorizare. Începând cu data de 15 februarie, fiecare solicitare adresată unui medic de pe secție pentru efectuarea unui consult la Unitatea de Primiri Urgențe va fi înregistrată în sistemul informatic al spitalului, cu menționarea exactă a momentului solicitării. Totodată, momentul prezentării medicului la UPU și efectuarea consultului vor fi consemnate în același sistem. Această măsură va permite monitorizarea obiectivă a timpilor de răspuns, identificarea eventualelor întârzieri nejustificate și adoptarea, fără întârziere, a măsurilor necesare, în interesul pacienților și al actului medical de calitate. Respectarea timpilor de intervenție în situații de urgență nu reprezintă o opțiune, ci o obligație profesională și morală față de pacienți. Obiectivul nostru este creșterea eficienței, a transparenței și a încrederii în serviciile medicale oferite de Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Vă asigur că managementul spitalului tratează cu maximă seriozitate fiecare sesizare primită și va continua să adopte măsuri ferme pentru îmbunătățirea activității, în beneficiul comunității pe care o deservim”, a declarat managerul SJU Piatra-Neamţ, conf. dr. Alexandru Pătraşcu.

Articolul anterior

Primăria Piatra-Neamţ începe reparaţia pubelelor pentru deşeuri care sunt uzate

Articolul următor

Întrerupere temporară furnizare apă pe strada Crângului, din comuna Dumbrava Roșie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *