Lucrări în grafic la blocurile ANL de pe strada Dărmănești din Piatra-Neamţ
Toate străzile din cartierul Precista vor fi reparate şi modernizate.
Iniţiativa îi aparţine primarului Adrian Niță.
Până acum, echipele societății Publiserv au executat o serie de lucrări de turnare covor asfaltic în locurile amenajate pentru parcări.
Parcări asfaltate
În prima parte a săptămânii s-au asfaltat locurile de parcare de pe străzile Independenței și Uzinei, în spatele magazinului Winmarkt Petrodava, pe străzile Burebista, Aurel Vlaicu și în parcarea amenajată din spatele Pieței Bistrița.
Înainte de asfaltare s-au executat lucrări de frezare, egalizare și turnare a stratului de uzură.
În plus, în unele situații, a fost nevoie și de refacerea stratului suport.
De asemenea, au început lucrările de reamenajare acces, reconfigurare trotuare și extindere rețea pluvială pe strada Plutașului (zona din fața Pieței Bistrița).
În perioada următoare, în funcție de condițiile meteo, lucrările de asfaltare și reparații vor continua și pe celelalte străzi din cartierul Precista.
Primarul Adrian Niță: „Continuăm asfaltările în Precista”
„Nimic nu este mai important decât să aducem normalitatea și confortul aproape de casele voastre. De aceea, echipele noastre sunt prezente pe teren, în cartierul Precista, unde lucrăm zi de zi pentru a schimba în bine fiecare colțișor de care aveți nevoie. Luăm la rând, cu răbdare și atenție, fiecare străduță secundară și fiecare alee dintre blocuri”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamţ, Adrian Niţă.
Edilul a adăugat că în acestă perioadă sunt asfaltate integral străzile secundare și aleile dintre blocuri.
„Modernizăm toate parcările, fie că vorbim de cele deja existente sau de spațiile din pământ care, până acum, creau mari probleme și noroi la fiecare ploaie. Îmi doresc ca toate să fie asfaltate și aranjate „ca-n palmă”. Iar acolo unde companiile Delgaz Grid sau Apa Serv au încă lucrări la rețele, vom interveni cu asfaltarea imediat după ce ei termină. În așa fel mă mă asigur că facem o treabă durabilă și că nu mai spargem ceea ce abia am asfaltat. Vă asigur că nu uit și nu trec cu vederea nicio sesizare pe care mi-o transmiteți. Fiecare mesaj de la voi contează și ne ajută să facem din Piatra-Neamț un loc mai bun pentru noi toți. Vă mulțumesc pentru răbdare și încredere! Împreună punem lucrurile în mișcare!”, a subliniat primarul municipiului Piatra-Neamţ, Adrian Niţă.








