Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Toate traselee din masivul Ceahlău au fost închise până pe 9 aprilie din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
„Având în vedere cantitățile mari de zăpadă căzută în zona montană înaltă a Masivului Ceahlău, zăpada care la peste 1600 metri s-a depus peste un strat existent compactat și înghețat, în vederea prevenirii accidentelor montane datorate epuizării fizice, hipotermiei și a riscului crescut de producere a avalanșelor, se impune închiderea temporară a traseeleor turistice. Masura este necesară până în data de 9 aprilie inclusiv. În cursul zilei de mâine, o echipă Salvamont va deschide o cale sigură de acces spre Cabana Dochia (prin curmătura Lutu Roșu sau Jgheabul cu Hotare) și va verifica plasa de protecție care împiedică și direcționează accesul turiștilor spre zona Jghabului Cabanei Dochia, considerată zonă de risc mare”, a declarat prefectul Adrian Niţă.
În acest moment nu există turişti la Cabana Dochiar iar cabana nu are probleme legate de aprovizionarea cu alimente şi apă.
Traseele marcate din Parcul Național Ceahlău sunt căi de comunicație omologate de Guvernul României și sunt în administrarea Serviciului Salvamont.









