Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 41 ani a decedat luni (5 februarie) după ce a fost prins sub un tractor, la Grumăzeşti.
Utilajul agricol s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă iar victima a fost aruncată din cabină şi apoi prinsă sub tractor.
„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și SAJ Târgu-Neamț. Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru scoaterea victimei de sub tractor. Din păcate, bărbatul în vârstă de aproximativ 41 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.









