Un băiat în vârstă de 13 ani s-a înecat, vineri, în canalul râului Bistriţa, în zona hidrocentralei din localitatea Stejaru, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Anunţul a fost făcut la 112 de un bărbat care se deplasa cu un autoturism către Hidrocentrală. ”Bărbatul a văzut, în apropierea podului CFR un băiat agitându-se în apă, a oprit şi anunţat evenimentul prin apel la 112. La locul indicat s-au 3 ofiţeri şi 8 subofiţeri, între care 3 pompieri-scafandri şi s-au efectuat efectuat operaţiuni de căutare circa 2 ore până a fost găsit trupul băiatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Trupul băiatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Din luna aprilie şi până în prezent s-au înregistrat 14 cazuri de înec – opt au fost copii şi adolescenţi de până în 18 ani. Autorităţile au atras atenţia că scăldatul în lacuri, râuri şi iazuri este interzis, însă foarte mulţi oameni ignoră aceste avertismente.
Tragedie la Stejaru! Un băiat de 13 ani s-a înecat în Bistriţa!