Trei adulţi şi un bebeluş, răniţi într-un accident rutier la Bălţăteşti

Trei adulţi şi un bebeluş în vârstă de două luni au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs în noaptea de duminică spre luni (15/16 decembrie), pe DN 15C, la Bălţăteşti.

La faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim-ajutor și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ.

„La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau ieșite din autoturism. Doi bărbați de 18 și 30 de ani, o femeie de 29 de ani și bebelușul de două luni au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluați de echipajele SAJ și SMURD. Ulterior victimele au fost transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articolul Anterior

Doi adulţi şi un copil de un an, răniţi într-un accident rutier în Neamţ

Articolul Următor

Întrerupere furnizare apă pe strada Crângului din comuna Dumbrava Roşie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite