NewsAllert :

18 februarie 2026

ISSN 2457 - 3973

Trei traficanţi de droguri din Neamţ deja trimişi în judecată, prinşi din nou cu droguri de mare risc

Trei traficanţi de droguri din municipiul Roman – judeţul Neamţ, trimişi în judecată de procurorii DIICOT, au fost din nou prinşi cu droguri de risc şi mare risc.

Indivizii au vârsta de 19, 27 respectiv 33 de ani şi se aflau sub control judiciar în dosarul trimis în judecată pe data de 11 septembrie 2025, de procurorii anti-mafia.

Traficanţii nu s-au speriat de posibilitatea de a petrece ani grei după gratii şi s-au reapucat de vândut droguri către elevi şi tineri.

„Din probatoriul administrat a rezultat că, începând cu luna iunie 2025, pe criteriul unor relații de prietenie, persoanele în cauză ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor importante sume de bani din comercializarea de substanțe interzise din municipiul Roman și în localitățile limitrofe. De asemenea, cercetările au reliefat că, persoanele ar fi procurat, deținut și vândut 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu sume între 400 și 600 de lei. În perioada noiembrie – decembrie 2025, au fost indisponibilizate diferite cantități din drogurile de mare risc tranzacționate, iar pe parcursul perchezițiilor efectuate, ieri, 2 februarie 2026, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate 94 de doze de canabis (drog de risc), 27 de doze și alte 65 de grame de substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc), 4 grindere, 3 cântare de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, 3 pistoale airsoft, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă. Cantitățile de droguri aveau ca destinație în principal tineri și elevi, categorie extrem de vulnerabilă”, a transmis IPJ Neamţ.

Luni (2 februarie 2026) procurorii DIICOT Neamţ au decis reţinerea celor trei traficanţi.

Aceştia vor fi prezentaţi, marţi, instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

Articolul anterior

Întrerupere temporară furnizare apă în satele Vădurele, Malici și în zona Colonie-Vaduri din comuna Alexandru cel Bun

Articolul următor

A murit unul dintre copiii accidentaţi de o autoutilitară în Neamţ. Părinţii au acceptat donarea de organe.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *