Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Accidentul rutier în care au fost implicate, joi seara, două autoturisme la Chintinici – Roznov s-a soldat cu trei victime
Este vorba de doi tineri, ambii de 27 ani, și o tânără de 19 ani.
Unul dintre tineri, șofer al uneia dintre mașinile implicate. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut și fracturi la picioare, după ce a rămas încarcerat în mașină.
Al doilea tânăr are traumatism cranio-cerebral după ce a fost proiectat prin parbriz pe șosea. El era pasager al celei de-a doua mașini ce era condusă de o tânără de 19 ani. Aceasta a suferit un politraumatism.
Toți cei 3 accidentați au fost transportați la Centrul de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Roman.
”Pompierii au descarcerat victima, conducătorul unuia dintre autoturisme, în stare critică. Acesta a fost preluat de echipajul de la SAJ. Cea de-a doua victimă, pasager din celălalt autoturism, a fost gasit de către forțele de intervenție pe partea carosabilă. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD care i-a acordat primul ajutor calificat după care a fost transportat la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, sublocotenentul Irina Popa.
Din primele informații, accidentul s-ar fi produs după ce unul dintre autoturisme a intrat pe contrasens și a lovit în plin cealaltă mașină. Este vorba de mașina condusă de tânăra de 19 ani, proaspătă deținătoare de permis auto.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.










