Apă furnizată cu program în cartierele Condreni, Blebea şi Humuleşti din Târgu-Neamţ
Un bărbat în vârstă de 46 ani, din localitatea Valea Ursului – judeţul Neamţ, a fost găsit decedat în râul Siret de un pescar.
„Duminică, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 31 de ani, din județul Bacău, cu privire la faptul că, în albia râului Siret, din localitatea Icușești, a fost identificat corpul unei persoane, de sex masculin. Polițiștii au stabilit identitatea persoanei, un bărbat în vârstă de 46 ani, din Valea Ursului, care la data de 8 iunie a.c., ar fi plecat de la stâna unde lucra, din localitatea Icușești. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Victima era cunoscută cu afecţiuni psihice iar anchetatorii iau în calcul ipoteza suicidului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.








