NewsAllert :

18 februarie 2026

ISSN 2457 - 3973

Un bărbat din Piatra-Neamţ a murit după ce i-a luat foc casa de la o ţigară

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Piatra-Neamţ, a murit după ce casa i-a luat foc, luni, din cauza unei ţigări.

Tragedia s-a produs în jurul orei 16.00, pe strada Prieteniei.

La locul faţa locului au intervenit pompierii voluntari şi cei militari din Piatra-Neamţ.

„Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că din interiorul unei case se degajă fum din cauza unui incendiu produs într-o cameră și la nivelul acoperișului. S-a acționat pentru localizarea incendiului și pentru evitarea propagării la două locuințe aflate în imediata apropiere. Din păcate, în interiorul camerei în care s-a manifestat incendiul a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 41 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

În incendiu au ars bunurile din interiorul unei camere și al unui hol şi 70 de metri pătaţi din acoperișul casei.

Articolul anterior

Trotuarul şi parapetul podului de la Dobreni s-au prăbuşit. Construcţia are 70 de ani.

Articolul următor

Ministrul Transporturilor, deputatul Ciprian Şerban: Opt oferte depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii „Unirii”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *