ISSN 2457 - 3973

Un bărbat din Rediu care se întorcea de la muncă din Italia a dispărut fără urmă la Oradea

Un bărbat din comuna Rediu care se întorcea de la muncă, din Italia, a dispărut fără urmă în municipiul Oradea.

Familia acestuia a anunţat poliţia astfel încât, în momentul de faţă este în derulare o anchetă.

„La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către un bărbat, de 46 de ani, din Roznov, cu privire la faptul că, la data de 20 august a.c., fratele său DOGARIU DANIEL, în vârstă de 43 de ani, din Rediu, în timp ce revenea de la muncă din Italia, a coborât dintr-un microbuz, ce staționa, pe raza municipiului Oradea și nu a ajuns la domiciliu în prezent. Semnalmente: înălțime – 1.90 m, greutate – 85 de kilograme, păr cărunt, tuns scurt, ochi căprui. La momentul dispariției era îmbrăcat cu: o cămașă de culoare albă cu motive florale negre, pantaloni din material textil de culoare neagra, fiind încălțat cu pantofi de culoare maro. Polițiștii desfășoară activități specifice în vederea depistării acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea bărbatului căutat, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Articolul anterior

Accident cu 3 victime comis de o şoferiţă din Hangu la Poiana Teiului

Articolul următor

Ciprian Şerban, reconfirmat liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *