Un nou caz de femicid în Neamţ: femeie ucisă de soţ la Dumbrava Roşie

Un nou caz de femicid s-a produs în Neamţ.

O femeie a fost înjunghiată mortal de soţ.

Crima a avut loc în comuna Dumbrava Roşie.

Alcool, scandal şi … crimă

Tragedia s-a produs marţi, pe fondul consumului de alcool.

Între cei doi soţi a izbucnit un scandal iar bărbatul a pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjunghiat soţia.

„În urma cercetărilor desfășurate de polițiști, a rezultat faptul că, la data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce soțul acesteia, în vârstă de 58 de ani, se afla la locuința sa, din Dumbrava Roșie, împreună cu soția sa, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, acesta și-ar fi înjunghiat soția cu un obiect tăietor-înțepător în piciorul stâng”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.

Ca urmare a leziunii produse și a șocului hemoragic, la scurt timp a survenit decesul femeii.

Autorul a încercat să ascundă fapta

După comiterea faptei, bărbatul a ascuns cuțitul și a încercat să șteargă urmele comiterii faptei.

El a spus apropiaţilor că femeia a murit după ce s-a autoaccidentat.

Apoi a plecat în municipiul Piatra-Neamț, la domiciliul fiicei sale.

„La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 14.10, bărbatul a fost depistat în municipiul Piatra-Neamț, fiind condus la sediul poliției pentru cercetări”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Reţinut pentru lovituri cauzatoare de moarte

În urma administrării probatoriului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Procurorul criminalist a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, în forma violenței în familie.

Marţi s-a produs o tragedie similară

O tragedie similară s-a produs, marţi, la Roman.

Un bărbat şi-a înjunghiat mortal concubina, după care a sărit de la etajul 4 al apartamentului unde s-a produs crima.

În urma leziunilor produse, bărbatul a decedat la spital

Articolul Anterior

S.C. SALUBRITAS S.A. – O invitație la un gest cu adevărat important!

Articolul Următor

Sistare furnizare apă pe strada Alexandru Lăpuşneanu din Piatra-Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite